Consiliul Județean Iași a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de investiții care vizează modernizarea și recompartimentarea terminalului T3 al Aeroportului Internațional Iași, precum și crearea unor facilități dedicate transportului public.
Proiectul are ca obiectiv principal reorganizarea fluxurilor pentru zborurile non-Schengen și îmbunătățirea conexiunii aeroportului cu orașul și regiunea.
Valoarea totală a investiției este de 59,3 milioane lei (TVA inclus), iar finanțarea este asigurată integral din Fondul de Dezvoltare al R.A. Aeroportul Iași. Durata estimată a proiectului este de 18 luni, din care șase luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor.
Terminalul T3 va fi dedicat plecărilor non-Schengen
Potrivit documentației aprobate, terminalul T3 va funcționa exclusiv pentru plecările non-Schengen. Proiectul prevede recompartimentarea spațiilor interioare și adaptarea acestora la fluxurile actuale de pasageri.
Modernizarea include:
- extinderea și reorganizarea spațiilor de așteptare;
- optimizarea zonelor de control de securitate și control pașapoarte;
- amenajarea unor spații comerciale;
- îmbunătățirea condițiilor de acces pentru persoanele cu dizabilități;
- actualizarea fațadelor pentru o integrare arhitecturală cu terminalul T4.
Sosirile non-Schengen vor fi relocate în terminalul T4, ceea ce presupune o redistribuire a fluxurilor între cele două clădiri.
„Ne dorim să devenim un adevărat hub regional, printr-o dezvoltare sustenabilă și investiții în conectivitate și infrastructură adaptată nevoilor actuale de mobilitate. Modernizarea terminalului T3 este un pas esențial pentru a oferi pasagerilor noștri eficiența și confortul pe care îl merită, iar crearea de noi facilități pentru transportul public va asigura o integrare facilă și rapidă a aeroportului cu orașul și întreaga regiune și nu numai.”, a declarat Romeo Vatră, directorul general al Aeroportului Iași.
Zonă dedicată transportului public și parcare nouă
Pe lângă intervențiile la terminal, proiectul include amenajarea unei zone moderne de așteptare pentru transportul public. Aceasta va cuprinde o stație de autobuz acoperită, alei carosabile și pietonale, bănci, facilități dedicate și sistem de supraveghere video.
De asemenea, este prevăzută realizarea unei parcări dedicate transportului public – autocare, microbuze, taxiuri și servicii de ride-sharing – cu 27 de locuri. Proiectul include patru bretele de acces, dispecerat și sistem automat de plată a parcării, toalete automatizate, spații verzi, pavaje și iluminat modern.
Investiția urmărește adaptarea infrastructurii aeroportuare la creșterea traficului și la diversificarea mijloacelor de transport utilizate pentru accesul la aeroport. Reorganizarea fluxurilor non-Schengen și integrarea mai eficientă a transportului public reprezintă componentele principale ale proiectului aprobat.