Actual
Ce acte îi trebuie copilului ca să iasă din țară. Regulile Poliției de Frontieră, pe fiecare situație
Pașaport sau carte electronică de identitate, declarația notarială a părintelui absent și șase situații în care regulile se schimbă — inclusiv călătoria fără însoțitor de la 16 ani.
Pe scurt
- Cartea de identitate simplă și certificatul de naștere nu sunt documente de călătorie
- Un singur părinte însoțitor are nevoie de declarația notarială a celuilalt, valabilă cel mult 3 ani
- Minorii de peste 16 ani pot ieși din țară neînsoțiți, cu acordul părinților
- Sub 14 ani, copilul fără carte electronică de identitate are nevoie de pașaport
Actele necesare pentru ieșirea din țară a unui minor cetățean român depinde de două lucruri: ce document de călătorie are copilul și cine îl însoțește la frontieră. Regulile sunt stabilite prin Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, iar Poliția de Frontieră publică condițiile pe fiecare situație în parte. Lipsa controlului sistematic la frontierele interne Schengen nu suspendă aceste obligații: documentele pot fi cerute de polițiștii de frontieră în cadrul verificărilor și de companiile de transport la îmbarcare.
Pașaport, carte de identitate sau carte electronică: ce este acceptat la frontieră
Minorul iese din țară numai pe baza unui document de călătorie individual valabil. Pașaportul este acceptat oriunde. Cartea de identitate model vechi și cartea electronică de identitate (CEI) sunt recunoscute ca documente de călătorie în statele Uniunii Europene și în statele terțe care le acceptă, potrivit art. 6^1 din Legea 248/2005, coroborat cu OUG 97/2005 privind actele de identitate. Cartea electronică poate fi eliberată opțional și copiilor sub 14 ani, la cererea ambilor părinți sau a părintelui care exercită singur autoritatea părintească, contra unei taxe de 70 de lei, potrivit Ministerului Afacerilor Interne; cartea de identitate simplă nu se eliberează sub 14 ani. Poliția de Frontieră a confirmat că minorii pot călători în străinătate pe baza ei, cu respectarea condițiilor privind însoțitorul.
Concret, pe vârste: copilul sub 14 ani care nu are carte electronică de identitate are nevoie obligatoriu de pașaport, indiferent de destinație, pentru că nu deține alt document de călătorie. Copilul de peste 14 ani călătorește în Uniunea Europeană cu cartea de identitate obișnuită, electronică sau model vechi, iar în afara Uniunii, cu pașaport, cu excepția statelor care acceptă cartea de identitate.
Două documente nu sunt acceptate. Certificatul de naștere nu este document de călătorie și nu permite trecerea frontierei, indiferent de vârsta copilului sau de cine îl însoțește. Cartea de identitate simplă (CIS), varianta fără cip emisă în același format tip card ca cea electronică, servește doar identificării și dovedirii domiciliului; Poliția de Frontieră precizează că nu poate fi folosită pentru deplasările în statele Uniunii Europene. Cărțile de identitate model vechi, care nu respectă standardele ICAO, încetează să fie valabile ca documente de călătorie la expirare sau cel târziu la 3 august 2031, conform Regulamentului (UE) 2019/1157.
Minorul însoțit de ambii părinți
Copilul care călătorește împreună cu ambii părinți trece frontiera doar cu documentul de călătorie individual, fără acte suplimentare (art. 30 alin. 1 lit. a din Legea 248/2005). Aceeași regulă se aplică minorului însoțit de reprezentantul legal, care prezintă hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă că exercită drepturile și obligațiile părintești.
Minorul însoțit de un singur părinte: declarația celuilalt și situațiile în care nu este necesară
Când călătorește doar cu mama sau doar cu tatăl, minorul iese din țară dacă părintele însoțitor prezintă declarația notarială a celuilalt părinte, din care rezultă acordul pentru călătorii în străinătate. Declarația este valabilă cel mult 3 ani de la data autentificării și, din 2016, nu mai trebuie să menționeze scopul deplasării, ruta sau statele de destinație. Regula se aplică indiferent de starea civilă a părinților: căsătoriți, separați sau divorțați fără o hotărâre judecătorească privind autoritatea părintească, părintele însoțitor are nevoie de acordul celuilalt.
Legea prevede patru situații în care declarația nu este necesară. Prima: părintele însoțitor exercită singur autoritatea părintească sau minorul i-a fost încredințat printr-o hotărâre judecătorească definitivă. A doua: celălalt părinte este decedat, dovada făcându-se cu certificatul de deces, cu hotărârea judecătorească de declarare a morții sau cu o comunicare oficială transmisă prin misiunile diplomatice ale României, în original sau copie legalizată. A treia: celălalt părinte este decăzut din drepturile părintești, prin hotărâre definitivă a instanței de tutelă. A patra: părintele însoțitor prezintă o hotărâre judecătorească ce suplinește acordul celuilalt părinte, folosită atunci când părinții nu se înțeleg sau când unul dintre ei nu își poate exprima voința; hotărârea trebuie să fie definitivă, cu excepția ordonanței președințiale, care este executorie imediat.
Hotărârile pronunțate în alte state sunt luate în considerare la frontieră. Cele emise într-un stat membru al Uniunii Europene se recunosc în România fără o procedură separată, cu condiția traducerii în limba română și legalizării, în baza Regulamentului (UE) 2019/1111. Hotărârile dintr-un stat terț au nevoie de o hotărâre de recunoaștere emisă de o instanță din România, cu excepția statelor cu care România are tratate de asistență juridică sau care sunt parte la Convenția de la Haga din 1996 privind protecția copiilor.
Minorul însoțit de bunici, rude, profesori sau antrenori
Pentru însoțitorul care nu este părinte sau reprezentant legal, condițiile sunt mai stricte. Este necesară declarația ambilor părinți — sau, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească, a părintelui supraviețuitor ori a reprezentantului legal — valabilă cel mult 3 ani, care cuprinde acordul pentru călătorii în străinătate, datele de identitate ale însoțitorului și mențiunea dacă minorul rămâne în statul de destinație, caz în care se indică persoana căreia îi este încredințat, sau dacă se întoarce cu un însoțitor, ale cărui date se indică atunci când este altul decât cel cu care a plecat. Declarația se eliberează în două duplicate: unul rămâne la însoțitor, celălalt însoțește pașaportul minorului. Atunci când acordul vine de la un singur părinte, se prezintă și hotărârea judecătorească de stabilire a autorității părintești sau de desemnare a reprezentantului legal.
Antecedentele penale ale însoțitorului sunt verificate la frontieră. Certificatul de cazier judiciar nu mai trebuie prezentat pe hârtie: polițiștii de frontieră verifică electronic informațiile în sistemele informatice, în momentul controlului. Simplificarea a fost anunțată de Poliția de Frontieră în iunie 2026; celelalte condiții legale, inclusiv declarația de acord și hotărârile judecătorești, rămân neschimbate.
Poate avea calitatea de însoțitor și o persoană desemnată din cadrul unei companii autorizate de transport internațional de persoane, pe baza documentelor care atestă această calitate. Însoțitorul, oricine ar fi, își asumă obligații legale pe durata deplasării: îngrijirea și supravegherea minorului, interdicția de a-l încredința altei persoane decât cea prevăzută în declarație, respectarea duratei deplasării și, în caz de dispariție a minorului sau de întrerupere a călătoriei, anunțarea autorităților locale și a celei mai apropiate reprezentanțe diplomatice a României.
Minorul de peste 16 ani, fără însoțitor
Art. 2 alin. 3 din Legea 248/2005, introdus prin Legea 247/2023 și modificat prin OUG 25/2024 la 22 martie 2024, permite minorilor care au împlinit 16 ani să călătorească în străinătate neînsoțiți, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, exprimat în aceleași condiții de formă ca declarația de acord. Minorii de peste 16 ani cu domiciliul sau reședința stabilită în țara de destinație pot ieși din țară fără acordul părinților. Sub 16 ani, regula generală rămâne neschimbată: minorul iese din România numai însoțit de o persoană majoră.
Dacă la frontieră se prezintă un minor neînsoțit care nu îndeplinește aceste condiții, polițiștii de frontieră informează părinții pentru a-l prelua; când informarea nu este posibilă, este anunțată Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului.
Tratament medical, studii, concursuri și domiciliu în străinătate
Trei situații au reguli proprii, enumerate de Poliția de Frontieră la excepții. Minorul care pleacă pentru un tratament medical care nu este posibil în România și fără de care viața sau sănătatea îi sunt puse în pericol grav iese din țară fără acordul celuilalt părinte sau al reprezentantului legal, pe baza documentelor medicale emise sau avizate de autoritățile medicale române, din care rezultă perioada și statul în care se acordă tratamentul. Documentele se prezintă în original și copie, iar copia rămâne la punctul de trecere a frontierei.
Pentru studii sau concursuri oficiale în străinătate este suficient acordul unuia dintre părinți. Însoțitorul prezintă documentele emise de instituția organizatoare, cu perioada și statul de desfășurare, tot în original și copie.
Minorul cu domiciliul sau reședința în străinătate iese din România fără declarația de acord a părinților dacă însoțitorul dovedește că se deplasează spre statul de domiciliu — prin bilete de călătorie pentru întregul parcurs sau, în lipsa lor, printr-o declarație pe propria răspundere completată olograf în fața polițiștilor de frontieră. Domiciliul se dovedește cu pașaportul minorului în care este menționat statul de domiciliu sau cu pașapoartele părinților; reședința, cu permisul de ședere, cartea de rezidență ori alt document emis pe numele copilului de autoritățile statului respectiv. Dacă destinația este alt stat decât cel de domiciliu, declarația de acord redevine obligatorie.
O precizare valabilă pentru toate cazurile: copiii născuți în străinătate cu cel puțin un părinte român dobândesc cetățenia română prin efectul legii, așa că regulile Legii 248/2005 li se aplică indiferent de documentul de călătorie folosit, chiar și unul emis de alt stat.
Declarația notarială: conținut, valabilitate, revocare
Declarația de acord se autentifică în țară la notarul public, iar în străinătate la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României. Dacă este dată în fața autorităților altui stat, are nevoie de apostilă (pentru statele parte la Convenția de la Haga din 1961) sau de supralegalizare, cu excepția statelor cu care România are tratate de asistență juridică. Conținutul și forma declarației sunt stabilite prin dispoziție a inspectorului general al Poliției de Frontieră; modelele oficiale pentru cele două situații — minor însoțit de celălalt părinte și minor însoțit de o altă persoană majoră — sunt publicate în format PDF pe Portalul european e-justiție.
Valabilitatea acordului nu poate depăși 3 ani de la data autentificării. Declarația rămâne valabilă și dacă între timp s-a schimbat pașaportul, cartea de identitate sau numele unei persoane menționate în ea, atâta timp cât identificarea se poate face pe baza celorlalte date, cum este CNP-ul. Revocarea acordului se face tot printr-o declarație notarială, la orice notar public, nu neapărat la cel care a autentificat actul inițial.
Poliția de Frontieră recomandă verificarea din timp și a condițiilor impuse de statul de destinație, precum și a regulilor proprii ale transportatorilor aerieni, feroviari sau rutieri, care pot cere documente suplimentare la îmbarcare. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul (+4) 021.9590, apelabil din orice rețea, și pe pagina Ministerului Afacerilor Externe dedicată călătoriilor cu copii minori.
Citește și: Ce au de făcut turiștii români rămași fără acte în străinătate. Precizările MAE
