Măgura, satul de munte cuprins în întregime de Parcul Național Piatra Craiului

Așezare risipită pe versanții dintre Piatra Craiului și Bucegi, în comuna Moieciu, accesibilă dinspre Zărnești pe drumul județean DJ 112G.

Pe scurt

• Sat în comuna Moieciu, județul Brașov, la peste 1.000 m altitudine
• Inclus în întregime în Parcul Național Piatra Craiului
• Acces pe DJ 112G, dinspre Zărnești, Moieciu sau Peștera
• 477 de locuitori la recensământul din 2021

Satul Măgura se află în comuna Moieciu, în sudul județului Brașov, pe versanții situați între masivele Piatra Craiului și Bucegi, la o altitudine de peste 1.000 de metri. Așezarea este risipită pe văi și dealuri, cu gospodării răspândite pe pajiști, fără o vatră compactă.

Numele satului provine din cuvântul „măgură”, care înseamnă un deal, și descrie forma terenului pe care este așezat. Gospodăriile se întind pe pante deschise, cu priveliște spre creasta Pietrei Craiului, la vest, și spre Munții Bucegi, la est.

Satul Măgura, cu biserica din centru, sub crestele Munților Bucegi.

Satul Măgura în interiorul Parcului Național Piatra Craiului

Satul Măgura este cuprins în întregime în perimetrul Parcului Național Piatra Craiului, o situație rară în România, unde majoritatea parcurilor naționale nu includ așezări umane permanente. Satul vecin, Peștera, este inclus doar parțial. Parcul se întinde pe 14.773 de hectare, pe teritoriile județelor Brașov și Argeș. Prezența celor două sate în interiorul ariei protejate face ca peisajul antropic și ocupațiile tradiționale să intre, alături de natură, sub regimul de conservare al parcului.

În zonarea internă a Parcului Național Piatra Craiului, satul Măgura este încadrat în zona de dezvoltare durabilă — categoria în care locuirea și construcțiile sunt permise, dar reglementate. Restul teritoriului parcului este împărțit în zone cu regim mai restrictiv: zonă de conservare durabilă, zonă de protecție integrală și zonă de protecție strictă. Prăpăstiile Zărneștiului, spre care coboară drumul din sat, fac parte din zona de protecție strictă.

Construcțiile din localitățile aflate în parc, inclusiv Măgura, sunt supuse unor reguli specifice. Administrația parcului a elaborat un ghid de construire pentru zona de dezvoltare durabilă, cu prevederi privind amplasarea, dimensiunile și aspectul clădirilor.

Gospodăriile și ocupațiile tradiționale

Principala sursă de trai a locuitorilor este creșterea animalelor. Pajiștile sunt cosite manual pentru fân, iar atelajele trase de cai rămân printre mijloacele de transport folosite în interiorul satului. Accesibilă în trecut doar vara, pe drumuri de căruță, localitatea și-a păstrat o parte dintre practicile gospodărești vechi. La recensământul din 2021, satul Măgura avea 477 de locuitori.

Satul Măgura poate fi atins din trei direcții: dinspre orașul Zărnești, dinspre Moieciu și dinspre satul Peștera. Drumul județean DJ 112G leagă aceste localități, pe ruta Zărnești – Măgura – Peștera – Moieciu de Jos. Dinspre Zărnești, șoseaua este asfaltată până la intrarea în Parcul Național Piatra Craiului, după care continuă cu un drum forestier pietruit, în serpentine.

Drumul poate fi parcurs și cu autoturismul până în sat: traversează localitatea și coboară mai departe spre Moieciu și zona Bran. Pe jos, de la Fântâna lui Botorog până la prima casă din sat sunt aproximativ 30 de minute de mers. La intrarea în sat, pe partea stângă, un punct înalt oferă deschidere spre crestele Pietrei Craiului, iar în zonă cresc afine.

Zărnești, situat la circa 28 de kilometri sud-vest de Brașov, este principala poartă de acces către Parcul Național Piatra Craiului.

În centrul satului se află o biserică, un magazin și un local unde se poate mânca. Cazarea este asigurată de pensiuni și cabane. Fondul construit s-a transformat treptat: o parte dintre casele tradiționale au lăsat locul caselor de vacanță și pensiunilor ridicate pe terenuri cumpărate în sat.

Din Măgura nu pornesc trasee directe în masivul Piatra Craiului. Accesul spre creastă se face prin satul vecin Peștera, de unde urcă traseul către Vârful La Om, cel mai înalt punct al masivului. Din Măgura, un drum coboară spre Prăpăstiile Zărneștiului, un defileu îngust săpat în calcar, și ajunge până la bariera de la intrarea în zonă.

Măgura apare ca toponim în anul 1657 și ca oiconim — denumire de localitate — în 1713. După anul 1820, așezarea capătă o identitate proprie și figurează constant ca sat de sine stătător.